Declarația oficială a Protestului Global pro Bodnariu

Declarația oficială a Protestului Global pro Bodnariu

Noi, Comunitatea Creștină Română de pretutindeni, ne-am adunat astăzi, 16 Aprilie, 2016, pentru a protesta pașnic împotriva abuzurilor comise de Barnevernet, Serviciul de Protecție a Copiilor din Norvegia!

Norvegia, noi, marea mulțime care protestăm astăzi în întreaga lume, îți vorbim într-un glas!

Așa că, ascultă Norvegia!

La data de 16 Noiembrie, anul trecut, agenții tăi le-au răpit de la școală pe fetele Bodnariu, Eliana și Naomi, i-au confiscat pe Matei și pe Ioan de acasă, iar în ziua următoare, l-au luat și pe bebelușul Ezekiel de la sânul mamei sale. Prin aceste fapte, Barnevernet:

– a încălcat drepturi umane elementare!

– a discriminat și persecutat o familie care a ales să-și crească copiii conform principiilor fundamentale creștine, familia Bodnariu!

– a rupt în bucăți o familie sănătoasă, iubitoare și respectată, familia Bodnariu!

– a provocat o mare durere și suferință acestor părinți excepționali, cu o educație superioară, Marius și Ruth Bodnariu!

– a traumatizat cinci copii nevinovați, sănătoși și iubiți necondiționat, copiii Bodnariu!

Norvegia, ascultă-ne!

Ai crezut că nimeni nu-ți va descoperi atrocitățile, pentru că vreme îndelungată ai reușit să-ți ascunzi faptele deplorabile… dar noi le-am descoperit!

Ai crezut că nimeni nu va vedea dincolo de fațada ta atrăgătoare… dar noi am văzut prin vălul tău înșelător și ți-am înțeles intențiile ascunse!

Ai crezut că nimeni nu-ți va condamna atrocitățile comise… dar noi le condamnăm și vom atrage asupra lor atenția întregii lumi!

Ai crezut că nimeni nu va avea curajul să te înfrunte… dar noi ne-am ridicat împotriva ta și vom continua să stăm neclintiți împotriva atacurilor tale sadistice și opresive împotriva familiilor, părinților și copiilor!

Norvegia, suntem și vom rămâne aici! Întăriți după 150 de zile și mai hotărâți ca oricând!

Norvegia, ascultă-ne!

Ți-ai trimis mercenarii să-ți justifice acțiunile, prezentând cazul Bodnariu ca fiind despre abuz! Cu toate acestea, în lipsa martorilor sau dovezilor temeinice, Norvegia!, cum se face că agenții și cadrele medicale de profesie, după investigații amănunțite și practici controversate, nu au găsit nici urmă de abuz, traume sau maltratare? Din contră, de când sunt în custodia Barnevernet, băieții Bodnariu au fost vizibil învinețiți și zgâriați?!

Norvegia, ascultă-ne!

Tu zici că acțiunile tale sunt conduse de interesul superior al copilului! Atunci, de ce nu ții cont de copiii Bodnariu care îți cer cu toții să meargă acasă cu părinții lor biologici?!

Norvegia, ascultă-ne!

Zici că Barnevernet există pentru a ajuta părinții, dar continui să-i ții în captivitate pe copiii Bodnariu cu toate că psihologi norvegieni și chiar psihologi angajați de Barnevernet i-au evaluat pe Marius și Ruth ca fiind părinți responsabili și iubitori! L-ați dat pe bebelușul Ezekiel înapoi părinților săi biologici atunci când judecătorul a decis împotriva voastră! Cum explicați voi că Marius și Ruth pot fi buni părinți pentru Ezekiel, dar nu și pentru ceilalți patru copii?

Norvegia, ascultă-ne!

Te împotrivești legilor internaționale, sfidezi logica și bunul simț, ești împotriva părinților biologici de pretutindeni, ești împotriva adevărului și împotriva lui Dumnezeu!

Este timpul să faci ce trebuie: fără condiții și fără rezerve, reunește întreaga familie Bodnariu și încetează orice acțiune împotriva acestor părinți!

Este timpul să faci ce trebuie: nu mai răpi copii! Acționează cu adevărat în interesul copiilor și nu- i mai confisca de la părinții lor biologici!

Norvegia, ascultă-ne!

Grăbește-te!

Fă ce trebuie și, fără condiții, fără rezerve, dă înapoi toți copiii lui Marius și Ruth înainte ca acțiunile tale deplorabile să-ți degradeze reputația în toată lumea!

Fă ce trebuie și dă înapoi necondiționat și fără rezerve toți copiii Bodnariu, înainte ca toată lumea să se ridice împotriva ta!

Norvegia, ascultă-L pe Dumnezeu!