Comunicat oficial: În așteptarea deciziei tribunalului
Dragii noștri,
Procesul din zilele de 14 și 15 Martie s-a încheiat!
Suntem recunoscători tuturor pentru rugăciuni și zile de jertfă, pentru suportul dumneavoastră!
Intrăm într-o perioadă de așteptare a deciziei instanței, cu simțământul că am făcut tot ceea ce a depins de noi ca oameni, conștienți de faptul că lucrurile sunt în voia lui Dumnezeu și încrezători în planurile Sale bune pentru viața noastră!
Continuăm să ne rugăm și să postim după programul stabilit pentru cele 40 de zile înainte de 16 Aprilie! De asemenea, continuăm campania trimiterii de scrisori la instituțiile publice și demnitarii din conducerile locale și de stat din toate țările.
Atunci când vom avea un verdict, îl vom anunța într-un comunicat oficial! Rugăm toate spațiile mediatice să dea dovadă de spirit de responsabilitate și etică jurnalistică, respectând acest timp de așteptare. Menționăm că datorită sărbătorilor, este posibil să nu primim decizia până în prima săptămână din Aprilie.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt
Echipa de organizare și inițiativă: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, familia extinsă Bodnariu