În perioada 30 Mai – 2 Iunie, Marius și Ruth Bodnariu se vor înfățișa înaintea unei comisii administrative locale care va decide dacă vor fi decazuți din drepturile de ingrijire a propriilor copii sau dacă familia va fi reîntregită. La înfățișarea din Noiembrie, protecția copilului dorea aceasta temporar, perioadă în care să „cunoască” și să „ajute” familia în vederea înapoierii copiilor. De data aceasta vrea să ia copiii permanent din familie, deși nici nu cunoaște familia înca și nici nu a ajutat-o în vreun fel. De la această decădere din drepturile de ingrijire a copiilor nu este decât un pas până la decderea din drepturile parentale și adopție. Protecția copilului și-a arătat intențiile clare încă din primele zile de a distruge familia, atât relațiile dintre părinți și copii, cât și cele dintre copii.
Știm că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt și că El a lăsat ca locul copiilor să fie împreună cu părinții lor!
Ca popor al Domnului, este datoria noastră să ne rugăm stăruitor pentru o mare minune și o mare biruință care să aducă cinste și slavă Numelui Său!
Pentru că de Luni, 30 Mai, începe acest proces, vă chemăm la trei zile speciale de post și rugăciune: de Joi, 26 Mai până Sâmbătă, 28 Mai – puteți opta pentru una dintre aceste zile sau pentru toate.
Vă mulțumim din inimă și știm că Dumnezeu va lucra!
Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt
Echipa de organizare și inițiativă: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, familia extinsă Bodnariu