“Campania de Scrisori Globale” (pentru Biserici)

“Campania de Scrisori Globale in luna Martie și Aprilie

Implicare la nivel de Biserici

În atenția Bisericilor din America de Nord, Australia, Europa și nu numai,

Vă mulțumim pentru sprijinul pe care ni l-ați acordat constat în post și rugăciune, prin proteste și demersuri oficiale, pe parcursul ultimilor luni. Știind că de fiecare dată v-ați arătat disponibilitatea și dorința de a ne ajuta, vă invităm să vă alăturați demersului programat pentru luna Martie și Aprilie – Operațiunea „Scrisori Globale”. 

Scopul acestui demers este acela de a expedia scrisori poștale intituțiilor norvegiene, forurilor internaționale, parlamentarilor naționali si instituțiilor de presă internațională, prin care vom solicita implicarea lor în soluționarea pozitivă a cazului familiei Bodnariu și stoparea abuzurilor Barnevernet. Protestele din ultimile luni ce au însumat 24 de țări, 56 de orașe și 70.000 de protestatari au reușit să atragă atenția autorităților norvegiene și a altor entități internaționale, de aceea considerăm oportun acest nou demers, pentru a amplifica susținerea pentru familia Bodnariu și pentru a denunța tot mai puternic abuzurile Barnevernet. 

Instrucțiuni 

1. Scrisoare, adrese poștale, instrucțiuni detaliate / Letters, Postal Addresses, Detailed Instructions 
În urma confirmării implicării Bisericii dvs., vă vom pune la dispoziție un pachet ce va conține următoarele: scrisoare în limba engleză pregatită pentru țara dvs., o bază de date cu adrese substanțiale și instrucțiuni detaliate cu propuneri privind pregătirea scrisorilor, completarea adreselor și metoda de expediere, tocmai pentru a ne asigura că acest demers este dus la bun sfârșit cu profesionalism și în timp oportun. 

2. Coordonare 

Vă recomandăm ca pentru acest proiect desfășurat la nivelul bisericii dvs. să desemnați un coordonator care să-și asume această responsabilitate, coordonator care să colaboreze îndeaproape cu pastorul Bisericii și care să poată organiza eficient logistica acestui proiect. De asemenea, credem că este o bună oportunitate ca tinerii bisericii dvs. să se implice și să-și pună în practică entuziasmul, abilitățile și pregătirea lor.  

3. Comunicare

Pentru a comunica, colabora și mai ales pentru a preîntâmpina orice neclaritate sau problemă legată de acest proiect, vă punem la dispoziție adresa de e-mail bodnariu.family@gmail.com la care coordonatorul proiectului din Biserica dvs. poate solicita informații, clarificări și alte aspecte privind proiectul. 

4. Exemplu inițiativă

Implicarea bisericii dvs. în acest demers va asigura un impact major al acestuia, oferindu-ne posibilitatea de a gestiona astfel numărul scrisorilor trimise instituțiilor menționate. Am fost încurajați de inițiativa Bisericii Elim din Viena, care deja a pregătit si trimis 4200 de  scrisori, pe care le-a înmânat membrilor care apoi le-au expediat la adresele ce le-au fost furnizate de echipa de coordonare. Menționăm că demersul acesta s-a implementat la nivel de țară în comunitatea bisericilor românești evanghelice din Austria. De asemenea, menționăm inițiativa Bisericii Betel din Dublin, care a decis ca la nivel de Biserică cu ocazia sărbătorilor de Crăciun să creeze câteva sute de felicitări personalizate, scrise de mână. Suntem siguri că și alte Bisericii au hotarât să extindă la nivel general aceste demersuri, ceea ce ne încurajează să extindem această formă de proiect. 

12391065_656489941159658_3078225223248442477_n "Campania de Scrisori Globale” (pentru Biserici) /„Global Letters Campaign” (for Churches)

 

 

 

 

 

 

 

IMG_1557

"Campania de Scrisori Globale” (pentru Biserici) /„Global Letters Campaign” (for Churches)

 

 

 

 

 

 

 

În concluzie, reiterăm aprecierea și mulțumirea pentru spijinul pe care ni-l acordați și pentru faptul că ne veți susține în continuare în aceste demersuri, care prin ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să duca la reîntregirea familiei Bodnariu Marius si Ruth cu toți cei cinci copilași. Dumnezeu să vă bincuvinteze!